by admin in Blog 0 comment



Sărbătoarea Mărțișorului a apărut în zona cuprinsă între regiunile istorice Maramureș și Bucovina de Nord, până la granița Bulgariei cu Grecia.
Despre Mărțișor sunt două legende interesante:
Una dintre ele spune că un zmeu a răpit Soarele pentru trei anotimpuri, până iarna, când un viteaz l-a înfruntat pe zmeu și a redat astrul cerului și oamenilor. În luptă, el a fost însă rănit, iar sângele s-a scurs pe zăpadă, în acel loc crescând ghiocei, aceștia devenind ulterior vestitorii primăverii.
A doua legendă arată că Primăvara se plimba printr-o poiană, când a observat un ghiocel răsărit, pe care a vrut să-l ajute să crească, îndepartând zăpada din jurul lui. Iarna a devenit mânioasă și a trimis un frig teribil peste ghiocel, care a înghețat. Primăvara a dorit sa îi țină de cald cu mâinile și s-a rănit la un deget, iar sângele i-a curs peste ghiocel, readucându-l la viață. Potrivit legendei, astfel Primăvara a învins Iarna.
Se estimează că tradiția Mărțișorului este veche de mii de ani.
La origini, Mărțișorul era simbolizat printr-o monedă – de aur sau de argint – la care se atașa o sfoară împletită din fire albe și roșii, sau albe și negre; mai târziu a apărut sub forma unor mici pietre de râu vopsite în alb și roșu înșirate pe o ață; ulterior Mărțișorul este reprezentat de mărgele colorate, ceramică, flori etc.
În zona de nord a țării, Mărtișorul este oferit și bărbaților, dar mult mai mult, în majoritatea zonelor țării acest simbol al primăverii este oferit doamnelor și domnișoarelor de către domni și băieți. Cu acest prilej, doamnele primesc recunoștință și admirație din partea sexului opus.
În zilele noastre, Mărțișorul poate fi reprezentat cu succes de un parfum fresh sau unul cu note fructate, care să anunțe renașterea la viață a naturii.
Aromele inconfundabile Marcus Spurway pot constitui prilej de mare bucurie. Vizitați www.spurway.ro și surprindeți în mod plăcut persoanele dragi!




Să aveți o Primăvară înmiresmată!

0 thoughts on “Mărtișorul – un cadou înmiresmat”

    Lasă un răspuns